MiniGhiduri AFA MAREA BRITANIE [pg.7/10]
Cu greu își revin simțurile după amețeala spațio-temporală care te învăluie pe stânca dezgolită de reflux de la Saint Michael’s Mount, de acolo, din colțul peninsulei Cornwall. Atât cât să poți conduce, cu volanul pe dreapta, pe drumul îngust de lângă coastă, către Penzance, orășelul cochet, cu case joase și iahturi acostate în port, doar ca să îl ocolești, pentru că o fi el cel mai vestic oraș al Angliei, dar, cu siguranță, nu e și cel mai apusean țărm al [...]citește review
Aug-2013Saint Michael's Mount - Cornwall
De fapt, toată expediția prin sudul Angliei, din vara acestui an, a fost o incursiune în istorie, deoarece nu poți înțelege cu adevărat lumea, dacă nu străbați la pas locurile care au însemnat ceva pentru această istorie, dacă nu le observi atât frumusețea vădită, cât, mai ales, pe cea subtilă, ascunsă în zidurile construcțiilor, în piatră sau, de ce nu, în praful unei cărări de coastă.
Iar drumul avea să ne poarte, cum altfel, spre sud-vest, către acea [...]citește review
Aug-2013Catedrala din Noul Sarum
Nu știu exact de unde atracția asta a mea pentru Vest. Cu siguranță, nu își are rădăcinile în îndemnul dulceag propagandistic al băieților de la Pet Shop Boys, cu al lor Go West! Poate, mai degrabă, dintr-o frustrare atavică, deoarece, după ce a construit prima civilizație creștină, după ce a ridicat primele Universități, cu mult înainte de Sorbona sau de Oxford, Bizanțul s-a lăsat devorat de propriii demoni, deși împărații de la Cornul de Aur, dintre toți, [...]citește review
Aug-2013Haihui prin sudul Angliei (1)
Ciudate şi ploile astea englezeşti. Părăsisem la oră matinală Premier Inn Ramsgate în ideea de a vizita faleza înaltă de la Dover şi câmpul de bătălie de la Hastings, în drum spre halta următoare, Bournemouth (staţiunea litorală care, aveam să aflu, tinde să înlocuiască vecina Brighton în ceea ce priveşte fiţele insulare). Cerul începea să se acopere cu nori, ceea ce era firesc, după caniculă şi conform prognozei. Nu-i bai, mi-am zis, mai ales că mașina era [...]citește review
De obicei, cine vrea să viziteze Oxfordul o face având ca punct de origine Londra. Personal, am ales o variantă mai exotică, pornind din sudul extrem, din staţiunea litorală Bournemouth. Chiar dacă este mai departe, am preferat această soluţie, deoarece legătura dintre cele două localităţi se face pe autostradă şi, în plus, sensul aglomeraţiei trebuia, în mod logic, să fie exact cel opus sensului meu de mers (adică, dimineaţă, dinspre Londra spre litoral, iar seara, [...]citește review
- scris de makuy*
în 14 Sep 2013 în rubrica Descoperă Oxford și împrejurimile [ 29 voturi, 25200 PMA, 3684 viz.]
Aug-2013O vizită la Canterbury
Prima zi a escapadei englezești a fost densă, atât de densă, încât, la sfârșitul ei aveam impresia că mă aflu de o viață pe meleagurile insulare. Deoarece, după drumul până la Otopeni, dimineața, după așteptarea de două ore, cu vizitele de rigoare – un adevărat martiriu (pentru partea năpăstuită a cuplului), dar o vacanță la UAI (pentru partea cealaltă) – la toate (dar toate!) magazinele duty-free (și cine spunea că Otopeniul a început să arate occidental avea [...]citește review
May-2011La pas prin Londra
N-am sa va descriu un traseu de parcurs per pedes in capitala Angliei si asta pentru ca nu am descoperit unul anume. Pur si simplu am tot strabatut orasul de la un obiectiv la altul pe jos. Unul din motive a fost costul exorbitant al transportului local, iar pe de alta parte nu am vrut sa luam metroul de la un obiectiv la altul, pentru ca majoritatea sunt in centru si ar fi fost chiar pacat sa ne deplasam pe sub pamant, cand centrul Londrei este atat de frumos!
Am stat undeva la periferie, [...]citește review
Jun-2013Excursie Londra
Dupa o documentare temeinica, multe planuri, am vizitat Londra, oras pe care l-am legat de filmele, cartile care aveau legatura cu orasul si cu pasiunea mea pentru limba engleza.
Excursia noastra la Londra a adunat multe informatii de pe AFA mai ales din comentariile lui TraianS, Corina03 care merita toate felicitarile.
Am ales zbor WIZZ AIR Cluj- Luton. Conexiunea cu Londra am facut-o cu First National Conect-bilet open return ticket 23,5 lire + shuttle bus return ticket 2,75 lire. [...]citește review
Cand spun “Londra”, ma gandesc intotdeauna la ploaie si la “Big Ben”. Nu stiu de ce…poate deoarece acesta din urma reprezinta unul dintre simbolurile ei? Tot ce se poate, insa Londra inseamna cu mult mai mult decat atat: este unul dintre cele mai importante orase din Europa si din lume, primul oras care a gazduit trei editii ale Jocurilor Olimpice (in anii 1908,1948 si 2010), orasul in care se desfasoara cel mai vechi turneu de tenis (Wimbledon), este una dintre cele patru mari [...]citește review
Apr-2013Oricand cu placere!
Si-am ajuns si la Londra!! O destinatie la care am visat inca din liceu... Si mai vreau (cel putin) o data!
Si pentru ca mie si sotului ne-au fost de real ajutor informatiile gasite pe AFA, am dori sa raspundem cu aceeasi moneda. Poate prin cele de mai jos ajutam pe cineva in organizarea calatoriei la Londra. Nu mi-am propus sa descriu obiectivele turistice pentru ca sunt sigura ca au facut-o altii cu lux de amanunte si, in plus, se gasesc suficiente detalii pe net. Ceea ce imi doresc este sa [...]citește review
Afișate [61—70] MG în dest. MAREA BRITANIE // din total 100