GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanță în Uzbekistan. Lecția de istorie
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Lecția asta a fost grea pentru mine, pentru că – și asta am descoperit abia la fața locului – sunt, de fapt, mai multe lecții, cu tot felul de conexiuni între ele.
Primul lucru pe care l-am înțeles este acela că 1. istoria uzbecilor și 2. istoria teritoriilor pe care ei, astăzi, le populează, sunt două chestiuni diferite. Asta pentru că uzbecii formează un popor relativ tânăr, ajuns pe meleagurile pe care le ocupă în prezent „abia” acum vreo cinci secole și a cărui formare a continuat încă multă vreme după acel moment.
Apoi, am priceput că nu vorbim de o țară, ci de mai multe. Din cauza geografiei (ne amintim din lecția trecută că există trei zone locuibile mari și late), Uzbekistanul nu a existat pe hartă ca stat unitar și de sine stătător până acum 33 de ani. Mai mult, el nu s-a format prin unirea unor țări preexistente, cum e cazul Italiei sau Germaniei, parțial și cel al României, ci rupând teritorii populate de uzbeci din diverse formațiuni și recombinând piesele de puzzle astfel rezultate (P21 este grăitoare în acest sens).
În primul mileniu dinaintea erei creștine, Asia Centrală era casa a tot felul de triburi iraniene; inclusiv sciții (care trăiau în nordul Mării Caspice și al Mării Negre, ajungând vecini cu dacii) erau tot de origine iraniană. În zona care ne interesează, ei au dat naștere la trei civilizații importante:
1. Horezm, pe cursul inferior al Amudariei, cu deschidere către Marea Caspică și deșertul Karakum; actualmente, ținutul este împărțit între Kazahstan, Turkmenistan, Republica Autonomă Karakalpakstan și Uzbekistan;
2. Bactria, pe cursul superior al Amudariei, cu deschidere către sud; în prezent, este împărțită între Afganistan, Tadjikistan și Uzbekistan, dar ajungea chiar până în Pakistan;
3. Sogdia (sau Transoxania, deși denumirile au fost folosite în momente istorice diferite, ele acoperă cam același teritoriu) – este „țara de dincolo de Oxus” (privind din punctul de vedere al civilizației-mamă, cea persană – Iranul de astăzi), până la și chiar dincolo de valea Sîrdariei, adică – în termeni contemporani – estul Uzbekistanului, sudul Kazahstanului și Kîrgîzstanul, până după granița cu China.
De ce aceste zone de civilizație clar delimitate, care și-au păstrat identitatea timp de două milenii și jumătate, sunt împărțite actualmente între atâtea națiuni? Un motiv este acela că iranienii nu au evoluat împreună, ci separat, ajungând în prezent să vorbească limbi distincte, asemănătoare, dar reciproc neinteligibile: farsi (este limba de cultură a Asiei de sud-vest, folosită până și la curtea sultanilor otomani, limba din Iranul de azi), paștuna (vorbită în Afganistan) și tadjica (în Tadjikistan, Afganistan și Uzbekistan).
Al doilea motiv, mai important, este venirea din inima Asiei, începând cu sec. V-VI d. Cr., a popoarelor migratoare turcice. Aflăm în orele de istorie că pe la noi au ajuns hunii, avarii, bulgarii, hazarii, pecenegii sau cumanii, care au plecat din stepele Mongoliei sau din cele ale Siberiei. Dar, înainte de a ajunge la noi, au atacat imperiul perșilor, care era mult mai bogat decât Europa anilor întunecați și, deci, mai atrăgător. De fapt, în linii mari, istoria Asiei Centrale în mileniul 500-1500 se reduce la lupta dintre valurile de triburi turcice sau mongole, care soseau periodic dinspre nord, și locuitorii iranieni, care au tot fost împinși spre sud. Componența etnică a zonei s-a modificat permanent, iar popoarele turcice au câștigat, până la urmă, această bătălie. Ele au adoptat, însă, cultura celor pe care i-au învins.
Am să punctez în continuare momentele esențiale pentru teritoriul uzbek de astăzi.
📌 În sec. VIII î. Cr. a fost fondat Samarkandul, iar în sec. VI î. Cr. a apărut Buhara. Cele două orașe au devenit rapid bogate, pentru că erau situate pe marele drum comercial care unea Imperiul Chinez cu Imperiul Persan, cel care avea să fie cunoscut în istorie drept Drumul Mătăsii. Acesta și-a păstrat importanța timp de 2000 de ani, până în epoca marilor descoperiri geografice, când comerțul maritim a luat definitiv locul celui pe uscat, peste munți și prin deșert. Pirații au luat, și ei, locul tâlharilor la drumul mare 😊.
📌 În 328 î. Cr. a ajuns în zonă Alexandru Macedon, în urmărirea regelui persan Darius, care, învins, se retrăgea către Bactria, la marginea imperiului său, căutând sprijinul micilor principi locali. Unul dintre aceștia l-a ucis, dându-i lui Alexandru Macedon ocazia de a juca obișnuitul teatru: l-a plâns pe Darius, i-a omorât pe ucigașii săi, s-a însurat cu una dintre fiicele (sau nevestele? nu mai țin minte) sale. A plecat apoi în Sogdia, a luat și acolo în căsătorie o prințesă locală și, în timpul liber rămas, a înființat unul dintre cele patru orașe care îi poartă numele până în ziua de azi (Alexandria din Egipt este cel mai celebru, dar are și Valea Fergana Alexandria ei). În plus, și-a obligat și soldații să se însoare cu localnice. Există comunități izolate de munteni care se revendică, în prezent, ca urmașe ale armatelor macedonene.
📌 Până în primele secole d. Cr., religia dominantă în regiune a fost zoroastrismul, religia perșilor – o religie monoteistă, bazată pe învățăturile lui Zarathustra (cunoscut la noi mai mult sub numele lui grecesc, Zoroastru). În Iran, cam 10% dintre locuitori aparțin, și acum, acestei religii. Dar în zonă a prins foarte bine și budismul, venit din India, dar și din China, pe Drumurile Mătăsii, precum și creștinismul, adus de misionari armeni sau georgieni. Asta până spre anul 700, desigur.
📌 Anii 560 aduc prima mare cucerire turcică, teritoriul de la est de Caspică intrând în Hanatul Turcic de Vest. Acesta a rezistat aproape un secol, fiind supus de chinezi în 658, însă nu a rămas prea mult sub dominația marelui imperiu răsăritean, pentru că a doua jumătate a sec. VII a adus
📌 Cucerirea arabă. Aceasta a fost lentă, a durat aproape un secol și a fost consfințită de victoria de pe râul Talas împotriva armatelor chineze, în anul 750. Religia impusă de noii stăpâni a prins la amestecul de populație turco-iraniană din zonă, care a îmbrățișat în scurt timp islamul. Prinții localnici sprijinit pe abbasizi, cei care i-au înlăturat de omeiazi de la conducerea califatului, înființând astfel cel de-al treilea califat. În perioada de maxim a Califatului Abbasid, în secolele al VIII-lea și al IX-lea, Transoxiana a cunoscut o epocă cu adevărat de aur, Buhara devenind unul dintre principalele centre de cultură și artă din lumea musulmană.
📌 Între declinul puterii arabe din secolul IX și triumful definitiv al turcilor în secolul XI, a existat un răstimp de renaștere iraniană, sub conducerea dinastiei Samanizolor. Capitala statului samanid a fost Buhara, care și-a continuat și accentuat creșterea. (În timpul vizitei la Samarkand, am întrebat-o pe ghida de acolo dacă îi place Buhara. A spus că da, iubește acel oraș pentru istoria sa. Acolo au monumente vechi de peste 1000 de ani, cele de la noi nu au mai mult de 600, spunea ea 😊.)
📌 Centrul de putere al zonei s-a mutat, în sec. XI, puțin către vest: Horezmul a devenit, în perioada 1070-1220, sub conducerea mai multor dinastii cu origini turcice, cea mai mare putere militară din regiune, înființând un imperiu care a stăpânit peste întreaga lume persană.
📌 O totală schimbare de paradigmă a avut loc între 1219 și 1225, perioadă în care Asia Centrală a fost cucerită de Ginghis Han. Așa cum avea să o facă și Timur Lenk peste două secole, cucerirea a fost una nemiloasă: dacă o cetate nu deschidea imediat porțile în fața trupelor mongole și avea proasta idee de a opune rezistență, după inevitabila cădere a acesteia, întreaga populație era măcelărită fără milă, piramide formate din miile de cranii ale învinșilor veghind ani la rând lângă ruinele rămase în urmă. Așa a fost distrusă Buhara, așa au pățit cetățile Horezmului – forța principală de opoziție în fața mongolilor.
Cucerirea a accelerat procesul de turcificare în regiune: armatele lui Ginghis Han, deși conduse de mongoli, erau alcătuite în mare parte din triburi turcice care fuseseră încorporate pe măsură ce erau întâlnite în marșul către sud al generalilor lui Ginghis Han. Acești turci au umplut golul lăsat de masacrarea populațiilor iraniene locale sau de fuga acestora din calea năvălitorilor. Zona a sărăcit, pentru că nou veniții nu erau (încă) preocupați de agricultură, au lăsat în paragină sistemele de irigații, și a fost nevoie de multe generații pentru ca nivelul de trai să revină la standardul înalt atins anterior.
📌 După moartea lui Ginghis Han în 1227, imperiul a fost împărțit între cei patru fii ai săi. Horezmul a intrat în stăpânirea Hoardei de Aur (care a preluat zona Mării Caspice și pe cea a Mării Negre), iar Transoxania în Hanatul Ciagatai (Chaghatai). A urmat o perioadă bună pentru locuitorii din aceste zone: Drumul Mătăsii a profitat de „pax mongolica” , generând prosperitate. Marco Polo, faimosul aventurier venețian, l-a străbătut la începutul călătoriei sale în China (1271-1295) și a povestit chestii care păreau SF unui amărât de european de la acea vreme (nu a ajuns pe actualul teritoriu al Uzbekistanului, dar a fost aproape).
📌 Hanatul Ciagatai a început să decadă în a doua jumătate a sec. XIV. Profitând de un context favorabil, pe la 1380 a acces la putere Timur, un războinic născut la Șahrisabz, nu departe de Samarkand. Noi îl știm ca Timur Lenk sau Tamerlan, adică Timur cel Șchiop, dar uzbecii nu agreează deloc această poreclă, pentru ei este Amir Temur, va să zică Emirul Timur, și este eroul național prin excelență. Bine, nu este iubit chiar de toată lumea: de exemplu, în Hiva și, în general, în Horezm nu se pomenește de el, deoarece a distrus această provincie. Ca să nu mai vorbim de alte locuri: în Delhi a omorât toți cei 80000 de locuitori. Este considerat în Top 5 Cei mai mari criminali din istorie, cu aproape 20 de milioane de victime (cam 5% din populația întregului glob de la acea vreme).
A domnit la Samarkand și a transformat acest oraș, oricum splendid de dinainte, în cel mai frumos de pe Pământ. Aproape tot ce vede aici turistul de astăzi i se datorează lui Timur sau urmașilor săi direcți; oricum, dinastia fondată de el a fost una scurtă, mai puțin de un veac. Influența timurizilor s-a întins pentru mai mult timp în India: Imperiul Mogul a fost înființat de Babur, un strănepot al lui Timur, iar Taj Mahal-ul este o reinterpretare a mausoleului lui Timur din Samarkand.
În Uzbekistan există trei statui monumentale ale sale: în Șahrisabz este reprezentat în picioare, pentru că din acest loc a pornit drumul lui spre lumină; în Samarkand stă pe tron, deoarece aici a domnit; în Tașkent este călare, fiindcă în acest oraș a intrat ca un cuceritor. Toate cele trei statui au apărut în anii 1990-2000, când Timur a căpătat statut de erou; înainte, în perioada sovietică, era prezentat drept un criminal.
📌 Nu mult după moartea lui Timur apar pe scenă... uzbecii (era și timpul!). Niște triburi turcice care locuiau în sudul Siberiei și nordul actualului Kazahstan au fost coagulate pe la mijlocul sec. XV de către o dinastie – Șaibanizii – înrudită cu Uzbek Han, cel mai puternic dintre conducătorii Hoardei de Aur. Din aceste triburi s-au desprins, ulterior, uzbecii, kazahii și kîrgîzii (puternic înrudiți cu kazahii); turkmenii, mai la sud, provin din triburile turcice mai vechi în zonă. Șaibanizii au cucerit, până în 1510, întreaga Asie Centrală, înființând pe actualul teritoriu al Uzbekistanului două formațiuni: Hanatul Horezm (sau Hanatul de Hiva, după numele capitalei) în vest și Hanatul de Buhara în vest. În timpul domniei celui mai mare conducător șaibanid, ʿAbd Allah Han II (1557–98), autoritatea dinastiei a fost extinsă în Tașkent și Valea Fergana.
📌 După diverse lupte interne sau între ele sau cu perșii din sud, către anul 1700 în zonă s-au stabilizat trei hanate: Hanatul de Hiva (în Horezm, în vest), Hanatul de Buhara (în Transoxania, devenit Emiratul de Buhara după schimbarea dinastiei, la un moment dat) și Hanatul de Kokand (în Valea Fergana, în est). Au urmat ani de stabilitate și de înflorire economică. Majoritatea obiectivelor turistice din Uzbekistan își datorează apariția hanilor sau emirilor din sec. XVIII-XIX. În Hiva, cel puțin, cam tot ceea ce vedem datează din această perioadă.
📌 De-a lungul secolelor, formațiunile care s-au succedat pe teritoriul Uzbekistanului de astăzi s-au condus, de cele mai multe ori, singure, ba chiar au fost câteodată state agresoare, controlând imperii mai mici sau mai extinse. Pericolele cele mai mari au venit de la nomazii din nord, până când aceștia s-au sedentarizat, ajungând să constituie ele însele populația din zonă. Uneori au venit și din sud, în perioadele în care statul persan era „pe val” , ba chiar și din China, care a încercat permanent să-și împingă granița cât mai la vest. În sec. XIX, însă, apar pe scenă doi noi actori, iar Asia Centrală a devenit potul în Marele Joc.
În sec. XVIII-XIX, englezii au cucerit India și veneau către vest, spre Persia, iar rușii au început înaintarea spre sud, către „mările calde” , spre... Persia. Nu au ajuns acolo nici unii, nici ceilalți, pentru că 1. era o căciulă cam mare pentru fiecare și 2. se încurcau reciproc. Așa că au început un meci diplomatic, astfel încât fiecare să apuce cât mai mult posibil, păstrând, însă, aparențele. Rusia a „înghițit” Hanatul de Kokand și litoralul caspic. Hanatul de Hiva și Emiratul de Buhara și-au păstrat, pe hârtie, independența, dar nu mai puteau face nicio mișcare fără acordul tătucului țar. În privința Afganistanului, l-au lăsat independent-cu-dublă-comandă, și rusească, și engleză.
📌 Lucrurile au funcționat așa până prin 1917, când Imperiul Țarist s-a prăbușit. În acel moment, o parte dintre cetățenii din zonă s-au crezut liberi să facă ce doresc. Sau jucat ei puțin, dar la finalul lui 1918 rușii au recucerit Tașkentul, iar în 1920 au cucerit Hiva și Buhara. În 1921, statele Asiei Centrale au cerut, într-un glas, să intre în U. R. S. S. ; sovieticii au acceptat, că de, și au adăugat uniunii trei noi republici: Turkestan, Kîrgîzstan și Buhara. Prima ocupa partea de la est de Marea Caspică, până la Marea Aral și până la granița cu Iranul în sud. A doua – Kazahstanul și Kîrgîzstanul de astăzi (cele două popoare sunt înrudite, am mai spus), iar a treia – Transoxania și Tadjikistanul. În principiu, se păstrau granițele istorice, fără a urmări omogenitatea etnică a noilor republici – mentalitate imperială.
A, să nu uit: rolul crucial în punerea cu botul pe labe a Asiei Centrale l-a avut un general român basarabean, Mihail Frunze. De altfel, orașul Bișkek, actuala capitală a Kîrgîzstanului, s-a numit Frunze în epoca sovietică.
📌 În 1924, rușii s-au gândit mai bine și au decis să redeseneze granițele pe criterii etnice. Practic, ei au creat noi popoare, deoarece la acea vreme nu exista o conștiință națională a diverselor ramuri turcice, și nici măcar limbi naționale. De exemplu, în Uzbekistan s-a dorit, în primă instanță, să fie declarată ca limbă oficială ciagatai, în care se scrisese o întreagă literatură în sec. XVIII-XIX și care devenise o respectabilă limbă de cultură. Doar că era arhaică și, mai rău, moartă, nu mai existau vorbitori. Așa că s-a creat o limbă oficială uzbecă, aducând la un numitor comun dialecte folosite la 1500 de kilometri distanță, de la vest la est. Misiunea a fost îndeplinită cu succes, în prezent uzbeca este o limbă unitară pe întregul teritoriu al țării.
Așa că Uzbekistanul din 1924 s-a creat adunând la un loc vorbitorii dialectelor uzbece, care se diferențiază clar de cele turkmene din sud, precum și de cele kazahe/kîrgîze de la vest-nord-est. Pentru a nu mai pomeni despre tadjica de la sud-est, care este o limbă iraniană, nu una turcică. Cu toate acestea, Uzbekistanului i s-au atribuit două regiuni autonome neuzbece: Karakalpakstan în vest (au o limbă proprie, asemănătoare cu kazaha, dar din punct de vedere istoric delta Amudariei, unde locuiesc karakalpacii 😊, este legată de Horezmul uzbec) și Tadjikistanul în est.
Aici povestea este mult mai încurcată. Orașele Buhara și Samarkand erau, la acea dată, majoritar tadjice. Până în ziua de astăzi, păturile educate / înstărite din aceste orașe vorbesc între ele în tadjică, iar pe stradă îți este clar că auzi altă limbă, chit că nu înțelegi nici uzbeca, nici tadjica. În plus, uzbecii sunt mongoloizi, cu ochi de eschimoși, în timp ce tadjicii au aspect arian: sunt mai bruneți, dar cu trăsături europene – diferențele sunt clare. Dar... aceste orașe tadjice sunt înconjurate de sate uzbece. Ghida din Samarkand, când am întrebat-o dacă în oraș se vorbește și în uzbecă, ne-a spus că, dacă cineva îți adresează o întrebare în această limbă, îi pui automat eticheta că 'e de la țară' 😊.
Prin urmare, sovieticii ai decis, în primă instanță, să nu îi separe pe uzbeci de tadjici: Republica Autonomă Tadjikistan a fost înființată ca o structură în cadrul Republicii Unionale Uzbekistan. Dar unde să fie granița? Cu Buhara era clar, că se află la peste 300 de kilometri în interior, dar Samarkandul este la 15 de kilometri de linia de separare a naționalităților, care oricum e fluidă. Ei bine, a fost lăsat și el tot Uzbekistanului, pentru că a primat criteriul: orașul e tadjic, dar regiunea, în ansamblu, este uzbecă. Dacă vi se pare ciudat, gândiți-vă la Oradea sau Satu Mare, care au fost atribuite României exact pe același considerent. Pentru Tadjikistan nu rămăsese niciun oraș mai de Doamne ajută care să fie declarat capitală. Așa că s-a hotărât capitala la Dușanbe, care la acea dată avea... 300 de locuitori. Iar acest oraș a devenit capitală unională câțiva ani mai târziu: în 1929, Uzbekistan și Tadjikistan au fost, până la urmă, separate.
O altă zonă problematică a fost (și a rămas) Valea Fergana. Este cea mai fertilă porțiune a Asiei Centrale: 20 de milioane din cele 80 ale celor cinci „stane” ex-sovietice locuiesc în acest petic de pământ, iar națiunile, aici, sunt foarte amestecate. În principiu, uzbecii ocupă văile și sunt mai numeroși. Kîrgîzii la nord, est și sud-est, iar tadjicii în sud-vest trăiesc pe versanții munților. Trasarea granițelor ar fi fost oricum misiune imposibilă, dar se pare că aici s-a adăugat și principiul stalinist „ia să le băgăm și-un mort în casă” . De genul: luăm Moldovei nordul și sudul și le dăm Ucrainei, iar Moldovei îi dăm în loc Transnistria, să fie sămânță de scandal, la o adică. Fix așa s-a procedat și în cazul Văii Fergana: de exemplu, orașul Osh, uzbec și situat exact pe graniță, a fost repartizat Kîrgîzstanului. În 1991 trăiau în Kîrgîzstan aproape o jumătate de milion de uzbeci, care evident că au început să facă gălăgie. Au fost multe conflicte, ultimul în 2010. Dar războiul dintre Kîrgîzstan și Tadjikistan este cald, cu ciocniri până în 2022, iar granițele dintre aceste două țări sunt, momentan, închise.
📌 Nu insist pe perioada sovietică: am trăit-o și noi, știm cam despre ce e vorba. De altfel, de multe ori m-am simțit „ca acasă” , dar aruncat cu 30-40 de ani în trecut. Deși țara se modernizează rapid, obiceiurile oamenilor se schimbă mai greu și sunt, clar, cu ani buni în urma noastră. Ceea ce nu e neapărat rău.
Să spun doar că Al doilea Război Mondial a fost o perioadă grea și aici, deși frontul a rămas permanent la o distanță respectabilă. Stalin a făcut recrutări masive din zonă, probabil că numărul uzbecilor ajunși pe front este, procentual, mai mare decât cel a rușilor, de exemplu (dar nu mai mare decât cel al tadjicilor, poate că am să explic altă dată). Am văzut, în Tașkent, monumentul mamei care își plânge fii plecați la luptă. În paralel, au fost relocați aici ruși, bieloruși, ucraineni, germani, evrei – în număr mare. Pe de o parte, pentru că Uzbekistanul nu a fost dărmat de bombe, unii chiar au ales să vină, aici era un adevărat El Dorado (poate ați citit romanul Trenul spre Samarkand). Pe de alta, cei percepuți ca posibili opozanți ai lui Stalin (germanii din U. R. S. S. și ucrainenii, în special) era bine să se afle la distanță sigură, deci locul lor era la marginea Uniunii Sovietice (în Asia Centrală al celor, totuși, merituoși, că dușmanii de clasă mergeau direct în Siberia). Asta a dus la o modificare a structurii etnice, capitala ajungând, după război, un oraș pe jumătate rus.
📌 După 1991, când s-a declarat independența, mulți ruși au părăsit țara. La fel, evreii sau germanii. Iar cei rămași au fost absorbiți de majoritate, datorită ratei mari de creștere a populației uzbece. În prezent, minoritatea rusă este de circa 1-2%. Mai numeroși sunt tadjicii (oficial 5%, dar experții spun că, probabil, cam dublu), kazahii, turkmenii și karakalpacii.
În perioada 1991-2016 țara a „beneficiat” de un regim autoritar, sub conducerea lui Islam Karimov, prim-secretarul pe care „revoluția” l-a prins în funcție. Granițele au fost greu permeabile, nu a existat libertate de expresie, a fost sărăcie, dar lucrurile s-au mișcat, totuși, într-o direcție bună. Nivelul corupției nu a fost foarte ridicat, resursele au fost direcționate către dezvoltarea țării. La moartea dictatorului, conducerea a trecut la prim ministrul în funcție (care este președinte până în prezent și tocmai a modificat Constituția, pentru a mai putea candida două mandate). Acesta a deschis granițele, a permis un anumit nivel de liberalizare a vieții publice, dezvoltarea continuă în ritm accelerat – se pare că viitorul arată bine pentru această țară.
P.S. Mi-am amintit o poveste aflată pe acolo, cu un personaj tare interesant: Gugușa / Googoosha. L-am rugat pe @Admin să adauge o ilustrație muzicală cu un clip în care ea este interpretă, și adaug un (alt) link aici: youtube . În clipul ăsta nu își etalează vocea, doar zâmbește frumos, pentru că a fost nu doar cântăreață, ci a avut propria linie de modă, propria marcă de bijuterii... dar ce nu a avut!
Cine este Gugușa? A fost o adolescentă eminentă, a făcut liceu de matematică, facultate de matematici aplicate (în economie), a devenit o tânără frumoasă și bogată. Este fiica lui Islam Karimov, născută Gulnara Islamovna Karimova. Educație impecabilă, deșteaptă, poliglotă, fermecătoare. A fost crescută pentru a deveni prințesa moștenitoare. S-a măritat bine (dar nu a mers), a intrat în afaceri, s-a îmbogățit încă și mai mult decât, oricum, era.
Doar că în 2014, cu doi ani înainte de moartea tatălui, a dispărut de pe scenă. A apărut peste un timp, acuzată de niște procurori elvețieni pentru spălare de bani, vreun miliard și jumătate de coco. Iar taică-su s-a dezis de ea și a băgat-o în arest la domiciliu. A fost condamnată la 10 ani, apoi a primit un supliment de pedeapsă de încă 13 ani. Din 2019 este după gratii și, periodic, presa internațională se întreabă ce mai face. Ultimul articol pe care l-am găsit despre ea este ăsta: rferl.org/a/gulnara-karim ... n/33037396.html .
Trimis de adso in 30.09.24 18:39:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
32 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso:
Felicitări, domnule profesor 
, şi pentru acest articol şi pentru lecţia de istorie oferită!
Nu am aprofundat niciodată acest subiect, ştiam câte ceva, credeam eu că destul, însă, pe măsură ce citeam, realizam cât de puţin ştiam de fapt 
”Nu insist pe perioada sovietică: am trăit-o și noi, știm cam despre ce e vorba. De altfel, de multe ori m-am simțit „ca acasă” , dar aruncat cu 30-40 de ani în trecut. Deși țara se modernizează rapid, obiceiurile oamenilor se schimbă mai greu și sunt, clar, cu ani buni în urma noastră. Ceea ce nu e neapărat rău.
Interesantă observaţia ta şi destul de frapantă pentru mine. La o concluzie foarte asemănătoare au ajuns în urmă cu vreo douăzeci de ani nişte prieteni la întoarcerea din prima lor vizită în Republica Moldova
Rog așteptați...
@adso: Așa grăit-a Zarathustra! E ceva vreme de când n-am mai citit un articol atât de complet și de documentat.
Chiar dacă stau în ploaie și fumez, că un discriminat ce mă găsesc 😁, mă bucur că azi am mai învățat ceva.
Istorie după geografie. Radiografie completă a zonei. De-abia aștept să citesc trăirile autorului. Stau cuminte și aștept. Clar va fi o iarnă interesantă.
@adso: Doamne, ce nebunie! Ce de nații, ce de lupte, câtă dușmănie... Imposibil să rețin tot ce ai scris aici, dar ceva-ceva tot sper să îmi rămână în cap.
Mulțumesc pentru lecția de istorie!
Geografia şi istoria au ocupat podiumul materiilor mele preferate, succedându-se liderului, gramatica.
Cam pe toate cele 3 le-am regăsit aprofundate în excelentele articole despre locurile din care te-ai întors nu de mult.
Sunt curios dacă o eventuală lecţie de matematică predată de tine - nu neapărat pe o tablă din Samarkand - ar putea readuce plăcerea pentru această materie aflată în coada clasamentului (pentru a respecta aceleaşi coordonate de clasificare ca mai sus).
Am convingerea că ai vorbi cu aceleaşi claritate şi patos despre polinoame, sinusuri, fracţii şi te-aş urmări demonstrând cea mai lungă teoremă, explicând-o în atâtea amănunte câte permite rigurozitatea matematică.
Dar nu vinerea asta!! 
@nicole33: Vă mulțumesc pentru ecou. Mărturisesc : pentru mine, discuțiile pe marginea articolelor sunt mai importante decât articolele în sine. Am mai spus-o.
” Interesantă observaţia ta şi destul de frapantă pentru mine. La o concluzie foarte asemănătoare au ajuns în urmă cu vreo douăzeci de ani nişte prieteni la întoarcerea din prima lor vizită în Republica Moldova.
Am fost în Moldova și mai demult, și de curând. Da, a fost, de fiecare dată, o întoarcere în timp.
Dar, în Uzbekistan, pe mine altceva m-a frapat: ASEMĂNĂRILE între lumea lor și fosta noastră lume. Ei sunt turci asiatici, musulmani, sedentarizați relativ recent. Mă așteptam să găsesc acolo o civilizație cu totul străină mie.
Ei bine, nu. M-am simțit acasă. Și m-am gândit o grămadă la treaba asta. Și... cred că am găsit răspunsul.
Și noi, și ei, încă aparținem culturii sovietice, care nu nu a fost rusească, ci transnațională. Nu ne place să recunoaștem, dar comunismul a reușit într-un timp relativ scurt, 40-70 de ani (depinde de zona la care ne referim), să schimbe mentalități și să uniformizeze popoare care, altfel, nu aveau nimic în comun.
Este ceva incredibil să vezi că diferențele dintre Praga și Samarkand, la nivelul comportamentului omului de pe stradă, sunt mai mici decât diferențele dintre Praga și Viena. Și nu am ales întâmplător Viena: Praga a fost parte a lumii habsburgice timp de mai bine de o jumătate de mileniu. Și parte a lumii sovietice - mai puțin de o jumătate de veac.
@Pușcașu Marin: Ei, exagerezi , sunt mulți pe aici care scriu bine de tot și mai documentat decât mine. Dar mulțumesc!
De fapt, să știi că 90% din informațiile din cele două articole le-am aflat acolo, de la ghizii buni și pasionați pe care i-am nimerit. Problema a fost că multe chestii au căzut în gol, nu aveam fundația destul de bună (deși citisem câte ceva înainte de plecare).
De această dificultate m-am lovit și când am dat să continui povestea vacanței, după primul articol: am realizat că, fără avea cât de cât o imagine de ansamblu, eventualul cititor nu va putea pricepe mai nimic din ceea ce urma să scriu eu. De aici necesitatea de a introduce cele două lecții.
Pentru care am muncit mult, de ce să mint: ceea ce aflasem în Uzbekistan nu era structurat, a fost nevoie să citesc o grămadă. Atâta sper, că nu am devenit plictisitor. Nu îmi place tonul doct al magiștrilor, îl evit cât pot. Dar, uneori, știi cum e... a doua natură iese la suprafață.
@Carmen Ion: Sărut mâna, mulțumesc și eu!
Știu că aveți dreptate, e greu să urmărești atâta informație. Dar importantă este, în primă instanță, imaginea de ansamblu. Apoi, lucrurile se clarifică treptat, pe măsură ce se face zoom pe câte un anumit segment: partea luminează întregul. Cel puțin, așa funcționează lucrurile în cazul meu.
Am lucrat cam două săptămâni la articolul ăsta. Ieri am numărat câte tab-uri aveam deschise: erau 48. Și mai închisesem din cele pe care le-am accesat în perioada documentării .
@Marius 72: Mulțumesc, Marius! Ești tu drăguț, dar... mersi, tuturor ne face bine când suntem căutați puțin prin cornițe. Doar puțin, desigur, că altfel ne cresc prea lungi.
Stai liniștit, că nu intenționez să predau matematică week-end-ul ăsta. Îmi ajung toate celelalte 
. Din fericire, îmi place ceea ce fac. Altfel, la cât e de muncă și la cum e percepută în societate meseria mea, dădeam deja în primire.
Știi poanta aia, există doar trei motive pentru a te face profesor: iunie, iulie și august.
Doamne, ce harababură, ce vânzoleală de nații pe-acolo, care s-au perindat și s-au luptat pentru putere și expansiune! E drept că și prin Europa s-a întâmplat cam la fel, dar la scară mult mai mică, neputându-se compara cu Asia Centrală!
În anii de liceu ('63-'67) n-am învățat mare lucru despre acea parte de lume (s-au n-am reținut eu 
); știam că majoritatea țărilor cu denumirile „stan” în coadă aparțineau URSS-ului..... și câte ceva despre drumul mătăsii.
Articolul tău este o adevărată lecție de istorie pentru mine (și nu numai ). N-am reținut chiar totul, pentru că este un subiect mult dezvoltat și cuprinde o perioadă luuuungă de timp, dar ceva-ceva mi s-a mai lămurit în cap
Te felicit ȘI pentru acest articol! Se vede că ți-ai făcut bine lecția de istorie! Ah!... și să nu uit de 
@adso: Așa este. Sunt mulți colegi intr-ale călătoritului care scriu minunat, însă o lecție de istorie că asta eu n-am mai citit de mult.
Eram sigur că documentarea a fost amplă și am avut confirmarea în ecoul tău către @Carmen Ion.
Și cum cele trei motive pentru care ți-ai ales meseria s-au cam dus pe anul ăsta 😄, cu atât mai mult este de apreciat acest articol.
Și să nu uit... de plictisit, eu unul nu m-am plictisit deloc, ba din contră. Ca și "lecția" de geografie și cea de istorie a fost o lectură deosebit de plăcută.
@doinafil: Multumesc mult, mai ales pentru pupici!
Sa stiti ca nu mi-am propus sa o fac pe profesorul de istorie pe aici. Titlurile pe care le-am dat ultimelor doua articole despre Uzbekistan pleaca de la o gluma cu @Yersi, care imi reprosa ca ma abat de cauza cea dreapta, pierzandu-ma in chestiuni facile. I-am spus atunci ca nu ii va placea ce pun la cale .
Nici nu se pune problema sa retineti atatea detalii, daca nu aveti interes direct pentru asta. Daca va faceti o idee generala - este mai mult decat suficient.
Si, iarasi, e bine sa ramana aici ceea ce am inteles eu din aceasta destinatie, poate va fi de folos cuiva, candva.
@Pușcașu Marin: Pai asta conteaza, sa fie povestea antrenanta, ca - in rest - aici doar dam mai departe chestii aflate de la altii. Nu facem pe AFA cercertare fundamentala, nu ca n-am fi in stare, dar nu e indexata ISI .
Ei, nu toate motivele sunt ca in banc si... nu alea sunt toate. In primul rand, elevii termina scoala pe 15-20 iunie, dar noi mai avem treaba vreo luna, cu hartii & examene scolare. Deci un motiv si jumatate, uneori chiar doua, pica de pe lista. Practic, vara suntem complet liberi doar in august.
Dar, in marinimia lui, ministerul ne-a dat in loc alte motive, mici, dar interesante.
Nu stiu daca ai aflat, dar anul scolar nu mai este impartit in trimestre, nici in semestre, ci in cinci module, laudate fie ele. Primul modul a inceput pe 9 septembrie si se termina pe 26 octombrie, fiind urmat de o saptamana de vacanta. Apoi doua saptamani libere de la Craciun la Sf. Ioan. Inca una la final de februarie si inca una de Paste.
Asa ca ne putem gandi nu doar la ce a fost, ci si la ce va mai fi .
@adso 
in câteva ecouri pe care le-ai scris la reviewurile mele, am bănuit că eşti profesor, -de istorie, geografie, chiar română- în niciun caz matematici. Ce să spun sunt absolut impresionată de perseverenţa, de modul de a intra în esenţa lucrurilor, de multitudinea de informaţii. Două săptămâni zici? Puţin pentru amploarea serialului (noroc că a fost vacanţă). Si când te gândeşti că se postează reviewuri de jumătate de pagină A4, scrise într-o oră-două.
Îmi popun ca pe linişte să recitesc tot, nu că mi-ar rămâne amănunte dar, ambientul general, da. Nu te gândeşti să-l publici pentru adevăraţii cunoscători? Nu ştiu cât s-a şi cum s-a publicat despre Uzbekistan dar sunt sigură că ar fi de top.
Am uitat să spun cât mi-au plăcut pozele.
@Michi: Dar ce are matematica? Știți cum se spune: cine o înțelege, poate pricepe orice altceva. Nu e neapărat adevărat, dar cu orice ați înlocui „matematica” în această afirmație, ea ar deveni încă și mai puțin valabilă.
Am început să lucrez la serial, cum îi spuneți dvs, acum fix o lună, pe 1 septembrie. Am reușit să scriu trei episoade: primul a apărut pe 8, al doilea pe 16, iar al treilea ieri noapte, pe 30. Merge greu, dar în continuare ar trebui să fie ceva mai simplu. Important e să-mi păstrez entuziasmul și să găsesc timp. Dacă mă opresc fie și pentru o săptămână, până în 2025 nu mai scriu nimic .
Nu se pune problema să public ceva. Oamenii nu mai citesc nici gratis, dar să le mai ceri și bani. În plus, pe AFA vin cei interesați, cei care caută singuri informații, însă o carte ar trebui promovată, dusă către potențialul public. Nu am energie pentru așa ceva.
Vă mulțumesc pentru decizia de a studia tot serialul. Mă voi strădui să fie cât mai interesant.
@adso: Cred că m-ai înţeles gresit cu matematica, din cauză că felul tău de exprimare aducea a umanist. Si eu am cochetat cu ea (bine că am uitat să rezolv o integrală) pentru că pe vremea mea, singurele facultăti accesibile celor˝pătaţi˝erau cele din Politehnică, chiar la seral cum am făcut eu care nu am avut repartiţie pentru ˝la zi˝. Se şi spunea ˝dintr-un grup de trei oameni, doi sunt ingineri˝. Dacă apucam vremuri normale şi nu epoca Anei Pauker, cu siguranţă că mă îndreptam spre Drept dar nu aveam dosar bun.
Apropo de similitudinile cu Uzbekistan. Ai scris˝Nu insist pe perioada sovietică: am trăit-o și noi, știm cam despre ce e vorba. De altfel, de multe ori m-am simțit „ca acasă” , dar aruncat cu 30-40 de ani în trecut.˝ Dar de anii ´50 ce zici, adică acum 70-75 de ani?
@Michi: Cred că @adso nici nu era născut atunci! (presupun că este în decada anilor '60, după datele din căsuța tehnică, din stânga sus ) Poate să mai știe câte ceva din povestirile părinților/bunicilor.
@adso:
”Știi poanta aia, există doar trei motive pentru a te face profesor: iunie, iulie și august.
Mi-a plăcut formularea
Ideea unui concediu lung cât toată vara m-a făcut şi pe mine să mă gândesc în urmă cu treizeci de ani dacă nu ar fi o variantă bună să mă reorientez spre învăţământ. Nivelul salarizării m-a convins atunci că mai bine NU, coroborat cu lipsa mea totală de talent pedagogic şi de răbdare în a explica iar şi iar diverse, dar o uşoară invidie încă mai persistă şi după atâtea decenii, recunosc.
”Nu stiu daca ai aflat, dar anul scolar nu mai este impartit in trimestre, nici in semestre, ci in cinci module, laudate fie ele. Primul modul a inceput pe 9 septembrie si se termina pe 26 octombrie, fiind urmat de o saptamana de vacanta. Apoi doua saptamani libere de la Craciun la Sf. Ioan. Inca una la final de februarie si inca una de Paste.
Boierie curată!
@Michi: Nu v-am inteles gresit. Doar glumeam!
Am urmarit ceea ce ati scris pe aici despre anii 50-60. Am auzit si in familie diverse povesti - tata a fost exmatriculat din liceu pana cand bunicul a dat pamantul la CAP. Da, nu a fost distractiv.
” Am uitat să spun cât mi-au plăcut pozele.
Multumesc, dar...
Sunt dator cu scuze publice. In dorinta de a exemplifica cat mai bine textul articolului, am folosit si poze care nu imi apartin. Le-am setat nevotabile, cu doua exceptii: P8 si P9. Nu a fost nimic intentionat, doar neatentie.
In orasul natal al lui Timur nu am ajuns (P8), am luat o imagine de pe net. P9 este din Samarkamd, am facut si eu una identica (ba chiar mai multe, am incarcat la articolul din 8 septembrie). Nu imi dau seama cum de am folosit altceva. Si fix asta a ajuns acum Poza zilei. Regret incidentul .
@adso:
”Dar ce are matematica? Știți cum se spune: cine o înțelege, poate pricepe orice altceva.
Să știi că nu este chiar o glumă, cum ziceai în răspunsul către @Michi. Eu știu că sunt universități în USA, unde se studiază medicina, iar Matematica este materie obligatorie în primul, dacă nu și în al doilea an de studiu. Așa că... nu ești chiar departe de adevăr.
În ceea ce privește articolul, eu ”m-am așezat în prima bancă” - așa cum ți-am promis - și l-am aprofundat. L-am citit pe bucăți cam așa: prima dată în metrou - neterminat, în pauza” de țigară” continuarea, iar aseară l-am recitit din nou, pe tot! Ei da, ca să mi se lege și mie ceva... uimirea cea mai mare a fost să constat că pe acolo trăiau toate triburile alea iraniene, prin Asia Centrală. Dacă n-ai fi scris toate lucrurile ce le-ai scris, n-aș fi aflat niciodată de zbuciumata istorie și în plus, aș fi trăit cu convingerea că uzbecii sunt un neam de mongolo-chinezi. Ei ca să vezi!...
Deja în capul meu s-a creat un soi de amalagam că este nevoie să mai citesc cel puțin odată ... sau mai bine aștept vineri-sâmbătă să mă mai lămurești! 
P. S. Vreau să spun că eu am citit Trenul spre Samarkand al Iahinei Guzel, dar mult mai bune mi s-au părut celelalte două cărți ale ei Zuleiha deschide ochii și Copiii de pe Volga. Toate împletesc excelent istoria din acea zonă cu ficțiunea.
Le recomand cu multă încredere tuturor!
@k-lator:
”În ceea ce privește articolul, eu” m-am așezat în prima bancă” - așa cum ți-am promis - și l-am aprofundat. L-am citit pe bucăți cam așa: prima dată în metrou - neterminat, în pauza” de țigară” continuarea, iar aseară l-am recitit din nou, pe tot!
Nevăzând niciun comentariu de-al tău, recunosc că te-am bănuit că ai "chiulit" de la lecţia de istorie, sperând, eventual, la un rezumat oral la sfârşitul săptămânii, dar uite că m-am înşelat. Tu chiar ai aprofundat materia
@nicole33: Păi să mă certe Dom' profesor? Sau mai rău... să-mi dea notă mică? 😂😂
@adso: noviciatul nu ți se mai potrivește de mult, fra'Adso. Ai absolvit cu brio, de acum ai ochii și nasul lui Guglielmo. Slova, așa cum ai așezat-o, coboară fără să plictisească, direct în mintea și sufletul elevului mic și adultului-elev, deopotrivă. Papirusurile distruse în pojarul care a mistuit biblioteca, pot fi cu ușurință reconstituite datorită perseverenței, răbdarii și plăcerii dumitale de a împărtăși cu generozitate.
Lecția deschisă despre Uzbekistan, la care am fost părtaș, cu locuri și popoare, cu războaie și acalmii, cu politici de stat și idile care trasează noi granițe, mă aruncă întâi în anii de școală, pentru ca apoi să sar în istorie, ca un traveler prin timp. Ce ușor s-ar putea preda materiile dacă s-ar strecura și altfel de informații, de genul celor prezentate!
Și ca să nu par tâmpit de tot, dă-mi voie, fra'guglielmo, să fac și eu, mici completări pe text.
Bunăoară, Alex Macedon, după ce l-a "frăgezit" până la epuizare pe satrapul Bessus (ucigașul lui Darius), a primit tichetul de acces spre obiceiul locului: poligamia. Așa a purtat-o pe Sateira (fiica lui Darius) prin "nopțile Susiene" alături de câteva mii de cătane macedonene în efuziune cu nețesutele persane.
Sar apoi la politica rusească de divide et impera, cu exemplele, pe de o parte Moldova, Ukraina și Transnistria, iar pe de alta cu Uzbekistan și Tadjikistan. Nu e departe anul 2008, cu Georgia făcută șah-mat, între cele două "turnuri" otrăvite, Abhazia și Osetia-de-sud, de către"nebunul" de alb -A. Medvedev. Nihil nove sub sole, bunule guglielmo!
@k-lator: Mulțumesc pentru ecou! Abia aștept să ne vedem, chiar dacă nu pentru a povesti despre Uzbekistan - doar dacă te bate gândul să pleci încolo. Ceea ce îți doresc, ți-ar plăcea, sunt sigur.
De altfel, nu ai nicio „obligație” să citești ce scriu eu pe aici. Dar mă bucur că faci asta .
Mie nu mi-a plăcut „Trenul spre Samarkand” , de alfel nici nu am depășit pagina 50. Prea multă violență pentru mine, care sunt un tip pașnic. Mi s-a părut mai justificat, din punct de vedere artistic, sângele pe pereți din „Kill Bill” . La Tarantino încă există salvare, în romanul despre care vorbim nu se întrevedea nimic la orizont până când l-am lăsat din mână.
Dar, în documentarea excursiei, m-a ajutat să înțeleg niște lucruri.
@nicole33:
Gata, am încheiat cu lecțiile. De acum am doar de povestit, atât cât voi găsi plăcerea de a o face. Asta ar trebui să fie mai ușor și pentru mine, și pentru cei care citesc.
Spre surprinderea mea, articolele astea au relativ multe vizualizări. Poate va merge lumea pe urmele mele, m-ar bucura să fiu sursă de inspirație .
P. S. Da, avem concediu dublu+ față de majoritatea celorlalți salariați: 60 de zile, conform contractului colectiv de muncă. Este cel mai mare avantaj al acestei meserii. Dar nu îl putem lua decât în perioada vacanțelor școlare, când prețurile sunt foarte sus. Ăsta e un dezavantaj. În plus, doar de vreo câțiva ani, de când am îmbătrânit și am ajuns în vârful scării de salarizare, chiar îmi permit să folosesc aceste zile de concediu și pentru altceva decât curățenie în casă, ordine în bibliotecă, mers la țară etc.
@zapacitu: Mulțumesc pentru ecou, prietene! Chiar mă gândeam că de mult nu am mai avut plăcerea de a conversa pe aici. Nici altfel, din păcate!
Mulțumesc și pentru completări. Uitasem dacă Alex Macedon luase în haremul personal o fiică sau o soție dintre cele ale lui Darius și îmi era lene să caut. Sunt de acord când spui că istoria nu este neapărat despre date, ci mai curând despre oameni și întâmplări.
Uite, plecând de la asta, mi-am amintit o poveste aflată pe acolo, cu un personaj tare interesant: Gugușa / Googoosha. L-am rugat pe @Admin să adauge o ilustrație muzicală cu un clip în care ea este interpretă, și adaug un (alt) link și aici:
În clipul ăsta nu își etalează vocea, doar zâmbește frumos, pentru că e nu a fost numai cântăreață, ci avea propria linie de modă, propria marcă de bijuterii... dar ce nu avea!
Cine este Gugușa? E leat cu mine, a făcut liceu de matematică, facultate de matematici aplicate (în economie) - și aici se opresc asemănările. Lăsând la o parte faptul că ea e frumoasă și bogată, iar eu urât și sărac - este fiica lui Islam Karimov, președintele-dictator, născută Gulnara Islamovna Karimova. Educație impecabilă, deșteaptă, poliglotă, fermecătoare. A fost crescută pentru a deveni prințesa moștenitoare. S-a măritat bine (dar nu a mers), a intrat în afaceri, s-a îmbogățit încă și mai mult decât, oricum, era.
Doar că în 2014, cu doi ani înainte de moartea tatălui, a dispărut de pe scenă. A apărut peste un timp, acuzată de niște procurori elvețieni pentru spălare de bani, vreun miliard și jumătate de coco. Se pare că greșeala ei a fost că nu i-au mai ajuns finanțele țării natale și a intrat în banii marilor rechini la nivel mondial, a vrut să joace în altă ligă.
Iar taică-su s-a dezis de ea și a băgat-o în arest la domiciliu. A fost condamnată la 10 ani, apoi a primit un supliment de pedeapsă, încă 13 ani. Din 2019 este după gratii și, periodic, presa internațională se întreabă ce mai face.
Ultimul articol pe care l-am găsit despre ea este ăsta:
rferl.org/a/gulnara-karim ... n/33037396.html
Încă o dată, mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să te țin de vorbă și... zile senine!
@adso: povestea personajului din clipuri ar putea fi ecranizată, cu succes de casă garantat. Nici în prezent Uzbekistanul nu se poate dezbăra de vechile practici. S-au schimbat actorii, dar obiceiurile nu. Fiica actualului președinte, Saida Mirzioyeva, a primit o derogare prezidențială, prin modificarea constituției, care să-i asigure succesiunea la președenție. Frumoasa Saida, e șef adjunct al Agenției de Informații și Comunicații de Masă, precum și consilier prezidențial adjunct. Are a doua poziție în stat, după președinte. Întreg clanul Mirziyoev e în posturile cheie ale Uzbekistanului. Au strâns averi uriașe, inclusiv unele dintre bunurile dobândite ilicit ale Gugușei trecând în proprietatea familiei președintelui actual.
@adso:
”De altfel, nu ai nicio „obligație” să citești ce scriu eu pe aici.
Ei da, ai zis-o! Frumoasă încercare de destabilizare, dar nu merge: și tu ești printre cei câțiva pe care îi țin în lista preferințelor mele - în ceea ce privește scrisul pe acest site - ne-am înțeles, da!?
Te-ai salvat totuși cu:” Dar mă bucur că faci asta” , pentru că și eu mă bucur că fac asta
Generally speaking - sunt perioade în care, din păcate, nu ajung să citesc la timp ce se scrie, iar de reacționat la ecouri (uneori mai pline de conținut sau mai savuroase decât articolele), nici nu mai zic!... Uite, la chestia cu” gogoșika” abia acum am ajuns, deși văzusem încă de dimineață ecoul. Și cine știe, dacă mai așteptam, poate prin contribuția altora (e. g. @zapacitu) aș mai fi aflat și altele.
Important este că orice s-ar scrie pe acest site, poate fi accesat și mai târziu, atunci când vrei să afli, când ai nevoie de informație sau pur și simplu când ai chef să răsfoiești în trecut. Și mai important, că de-aia îmi place mie atât de mult pe aici, dacă ai treabă, poți să pleci! ... nu se supără nimeni.
@adso:
Recunosc că nu am auzit de ea (Googoosha) până acum! Am urmărit videoclipurile (plus încă vreo două) în care această superbă fată își etalează talentul și frumusețea.
Le dă Doamne-Doamne unor semeni noroc cu carul:
”Educație impecabilă, (facultate de matematici aplicate (în economie)), deșteaptă, poliglotă, fermecătoare. A fost crescută pentru a deveni prințesa moștenitoare. S-a măritat bine (dar nu a mers), a intrat în afaceri, s-a îmbogățit încă și mai mult decât, oricum, era
Păcat, însă, că le-a dat (tot cu carul) și lăcomia, ca în cazul Googooshei
Ce-i mai trebuia fetei ăsteia? O zicală veche spune că, uneori, prea multă inteligență strică! În cazul ei inteligența nu a fost egală cu înțelepciunea , lăcomia a primat!!! Mai spune o altă zicală: fiecare pasăre pe limba ei piere!
Nu știu dacă mai este în închisoare, spun, doar, că e păcat că ochii ei frumoși au fost ademeniți de cel cu cornițe! 
@zapacitu: Să știi că, în prezent, Uzbekistanul este o țară destul de liberă pentru cetățenii care nu au ambiții politice. Internetul nu este cenzurat (am putut accesa absolut orice site), granițele sunt deschise atât pentru uzbeci, cât și pentru stăini, femeile beneficiază de mai multe șanse decât în oricare altă țară musulmană pe care am vizitat-o (chiar peste Turcia, vechiul meu etalon). Există slujbe pentru cei care vor să muncească, am citit că se avansează în carieră pe bază de merit, școala este valorizată de societate.
Trebuie să ne raportăm totuși, la standardele zonei. În sud, în Turkmenistan, actualul președinte este fiul celui vechi, deja a avut loc succesiunea pe linie dinastică. Granițele sunt închise, internetul cenzurat, e mai multă sărăcie. În Tadjikistan e cam la fel, succesiunea va avea loc în scurt timp (fiul președintelui este primar în Dușanbe și are pe mână mai mult de jumătate din bugetul întregii țări). Asemenea în Kîrgîzstan. Doar în nord, în Kazahstan, este o situație comparabilă cu cea din Uzbekistan.
Nimic nu se schimbă peste noapte, știi bine.
Actualul președinte are bubele lui, și nu puține. Ghidul din Tașkent ne-a arătat locul în care se construiește un mic oraș pentru el și rudele sale, cu aeroport privat. Dar... oamenii vorbesc despre asta fără teamă, unii critică, alții acceptă. Că, cică, chiar ar merita, este un om care a făcut multe pentru patrie. După cum spuneam, mentalitățile evoluează lent.
Și da, Saida este o figură. Însă nu are (încă) anvergura Gugușei. Și, dacă va ajunge ea președinte, nici măcar nu ar fi atât de rău. O femeie la putere într-o țară musulmană - ar fi o chestie cu mai multe plusuri decât minusuri. Cred că nu ai niciun dubiu că, oricine va urma, nu va fi o persoană fără pată. Iar uzbecii caută tătuc - sau mămucă, vom vedea.
P. S. Schimbarea constituțională nu a fost inițiată pentru accederea Saidei la putere, ci pentru perpetuarea celei a tatălui ei. S-au resetat mandatele prezidențiale: au fost două de 5 ani (al doilea întrerupt după trei), s-a luat de la zero, mai are două de 7 ani .
@k-lator: Sigur, suntem o comunitate de oameni liberi .
Mulțumesc pentru vorbele bune. Eu m-am lămurit că pe om îl convingi mai ușor să facă chestii lăudându-l, decât certându-l. Bag seamă că ai descoperit și tu asta.
Apropo de discuția cu dictaturile, de mai sus. Ăștia care trăim în democrații, suntem, și noi, controlați. Dar cu zăhărelul, care e mai eficient decât biciul.
@doinafil: Este în închisoare. Unii îl acuză pe actualul președinte că o persecută și că îi face viața grea. În articolul din link-ul meu se spune că, din contră, beneficiază de un regim preferențial de detenție. Nu știm care este adevărul.
Cert este că Lola, sora ei mai mică, la fel de frumoasă dar mai deșteaptă , trăiește bine mersi în libertate, bucurându-se de averea pe care o are. Deși nu există o interdicție de a veni în țara natală, a ales să plece în U. S. A. acum 20 de ani, în urma faptului că s-a certat cu Gugușa, pe care a vorbit-o de rău prin presa internațională, cum că ar avea nemăsurate ambiții politice & materiale (ceea ce chiar avea). Lola a ales o viață mai retrasă - se laudă cu faptele caritabile pe care le face, cu familia (trei copii) fericită și... așa e bine.
P.S. Ați văzut cine apare ca partener în videoclipul din ilustrația muzicală?
@adso:
Am văzut și chiar m-am întrebat: ce caută Gerard Depardieu în clipul Googooshei?
Știam că el a părăsit Franța prin 2012 (sau '13 ) din cauza impozitelor prea mari fixate de Statul Francez și că Putin i-a acordat cetățenie rusă. Cred că clipul a fost filmat cam pe-atunci, când ea era tânără.
L-am întrebat pe nenea Google unde locuiește acum și nu m-am dumirit, în schimb, mi-a spus că „În februarie 2022, Depardieu a dezvăluit că a devenit cetățean al Emiratelor Arabe Unite. Este Cavaler al Legiunii de Onoare și Cavaler al Ordre National du Merrite.”
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Traseul (2) — scris în 24.11.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Traseul (1) — scris în 21.11.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan. Lecția de geografie — scris în 16.09.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Vacanță în Uzbekistan — scris în 08.09.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Samarkand lectie de istorie pe viu — scris în 30.06.19 de kaka747 din POTTERS BAR UK - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Uzbekistan mai bine ca si la Miami — scris în 28.06.19 de kaka747 din POTTERS BAR UK - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Uzbekistan, (Ozbekiston), Samarkand (Samarqand), Tashkent — scris în 16.03.15 de popagelu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată