Scurta vizita prin batranul Mediolanum

TIPĂREȘTE

Circuit Italia. 24 mai 2017.

MILANO (MILAN), capitala regiunii Lombardia, al doilea cel mai populat oras italian dupa Roma.

Orasul a servit drept capitala a Imperiului Roman de Apus (395 - 402), a Ducatului Milano (1395 - 1815) si a Regatului Lombardiei si Venetiei (1815 - 1859).

Trecutul sau istoric este marcat de cucerirea vechii asezari celtice de catre romani, in anul 222 iHr, pe care au denumit-o Mediolanum, adica „in mijlocul campiilor”, aleasa de Diocletian a fi chiar resedinta imperiala. Aici, in anul 313 dHr, imparatul Constantin cel Mare a dat celebrul „Edic t! ” care acorda crestinilor libertatea cultului lor. in anul 375 dHr, Sfantul Ambrozie, doctor in teologie, care era vestit datorita elocentei sale, a atras un mare prestigiu locului, in care a devenit episcop. In anul 569 dHr, Milano este cucerit de longobarzi.

Devenit oras-stat, in secolul al XII-lea, opunandu-se imparatului Frederic Barbarossa, a fondat cu cetatile vecine „Liga Lombarda” (1167) si, prin victoria de la Legnano (29 mai 1176), si-a castigat autonomia.

In anul 1227, a venit la conducere familia Visconti care infiinteaza Ducatul Milanului. Secolul al XV-lea aduce la putere familia Sforza. Ludovico il Moro, cel mai reprezentativ exponent al acestei familii, a intentionat sa faca din Milano o „noua Atena”, atragand in oras pe Leonardo da Vinci, Donato Bramante si pe alti maestrii renascentisti. Avantul artelor este intrerupt de tentativele regilor Frantei, Ludovic al II-lea si Francisc I, de a cuceri nordul Italiei. O astfel de performanta o reusesc insa spaniolii intre 1535 - 1713. Sub Napoleon, Milano devine capitala a Republicii Cisalpine, in 1805 a unui regat condus tot de Bonaparte si, apoi a asa-zisului Regat Lombardo-Venetian, subordonat Austriei. Eliberat in 1859 de sub stapanirea habsburgica si intrat in componenta Regatului Sardiniei, Milano devine unul dintre focarele „risorgimento” (1861 - 1870).

Milano are o populatie de aproximativ 1,4 milioane de locuitori, iar cu zona metropolitana atinge 3,26 milioane. Populatia din zona metropoitana latina, asa-zisa „Greater Milan”, este estimata la 8,2 milioane ceea ce o face de departe cea mai mare zona metropolitana din Italia si a patra ca marime din UE.

Milano este considerat un oras mondial, cu puncte forte in domeniul artei, comertului, proiectarii, educatiei, asistentei medicale, media, serviciilor, cercetarii si turismului. Cartierul sau financiar gazduieste „Borsa Italiana SpA”, fondata in 1808, si sediul bancilor si companiilor nationale si internationale. In termeni de PIB, are a doua cea mai mare economie dintre orasele UE dupa Paris si cea mai bogata dintre orasele non-capitale ale UE. Este considerat parte a „Megalopolisul european” si una dintre „Patru motoare pentru Europa”.

Orasul a fost recunoscut drept una dintre cele patru capitale ale modei din lume datorita mai multor evenimente si targuri internationale, inclusiv „Milan Fashion Week” si „Targul de mobila”, care sunt in prezent printre cele mai mari din lume in ceea ce priveste veniturile, vizitatorii si cresterea. An de an orasul este destinatia a 8 milioane de turisti, atrasi de muzeele si galeriile de arta care includ unele dintre cele mai importante colectii din lume, inclusiv lucrari importante ale lui Leonardo da Vinci.

Milano are in galeria sa de onoare multe personalitati din domenii diferite care s-au nascut si activat aici. Printre cei mai cunoscuti, cu exceptia membrilor familiilor Visconti si Sforza, sunt: Sfantul Ambrozie (episcop si teolog), Maria Gaetana Agnesi (matematician), Maria Teresa Agnesi Pinattini (muzician), Adriano Celentano (cantautor, actor, moderator tv), Michelangele Merisi da Caravaggio (pictor), Silvio Berlusconi (antreprenor, patron media, politician), Bettino Craxi (politician), Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este (militar de cariera, politician), Giuseppe Meazza (fotbalist), Walter Zenga (fotbalist, antrenor).

Ora 08:30, locatia - IH Gioia Hotel, parcarea din Via Paulo Trubetskay. Suntem gata de imbarcare in autocar pentru turul milanez care are o durata maxima de doua ore si jumatate. Pornim pe Via Giampietro Lucini si Via Emilio de Macri pana la intersectia cu Via Melchiore Gioia, apoi pe Bastioni di Porta Nuova pana la Piazza Venticinque Aprilie. Traficul incepe sa se aglomereze, dar reusim sa razbim pe Viale Francesco Crispi si Bastione di Porta Volta pana la Piazza Lega Lombarda. De aici se circula mai lejer. Avem banda de Bus pe Via Legnano si Viale Gadio care face accesul la Foro Buonaparte vis-a-vis de Piazza Castello. Autocarul opreste in Parcheggio Bus Turistici Milano, iar noi o luam la pas prin aria pietonala pana ajungem in dreptul unei fortarete imense, cu ziduri masive, pe care o vizitam la exterior doar.

CASTELUL SFORZESCO. Construit pe parcursul secolelor al XIV-lea si al XV-lea, in perioada Renasterii, in timpul conducerii familiilor Visconti si Sforza, prezinta un plan patrulater, pe un site peste zidurile orasului. Zidul care se confrunta odata cu mediul rural de la nord spre Milano are turnuri patrate si o poarta ogivala accesata candva printr-un pod. Turnul nordic - „Torre della Corte” - si turnul vestic - „Torre del Tesoro” - au primit ferestre largi in perioada conducerii Sforza. Coltul aparat de „Torre Ducale” este caracterizat printr-un pod loggia atribuit lui Donato Bramante si comandat de Ludovico Sforza la sfarsitul secolului al XV-lea pentru conectarea „Corte Ducale” si „Cortile della Ghirlanda”. Ghirlanda se refera la un zid, protejat de un sant umplut cu apa, construit in timpul conducerii lui Francesco Sforza din care putine urme se vad astazi, inclusiv „Porta del Soccurso”.

Partea exterioara care confrunta odata cu orasul cu ziduri are doua turnuri rotunde, comandate de Francesco Sforza pentru inlocuirea fostelor patrate, care devenisera mai putin potrivite pentru apararea impotriva armelor de foc. Turnul central, „Torre del Filareti”, este o reconstructie moderna. Turnurile rotunde au pierdut partile superioare in perioada dominatiei austriece. Artileria imperiala avea nevoie de spatiu deschis pentru bateriile de tunuri. La interior, curtea este impartita la jumatate de „Piazza d”Armi, un teren de parada pentru soldatii din cazarma, si „Corte Ducale”, resedinta ducala din partea nordica. Diverse poduri conduc peste santuri, cum ar fi un pasaj acoperit din turnul de coltul de nord care este atribuit lui Bramante.

Complexul include cateva muzee si colectii de arta ale orasului: Pinacoteca del Castello Sforzesco, Muzeul de Arta Antica, Muzeul Instrumentelor Muzicale, Muzeul Egiptean, Colectiile preistorice ale Muzeului Arheologic din Milano, Colectia de Arte apliocate, Muzeul de Mobila antica si sculptura din lemn, Muzeul Rondanini Pieta.

In fata intrarii principale in curtea castelului se afla FONTANA TORTA DEGLI SPOSI care are o istorie zbuciumata. Constructia a inceput in perioada fascista ca parte a companiei de gestionare a energiei electrice de atunci - AEM - originalul fiind inaugurat in 1936, cu ocazia vizitei lui Mussolini care s-a intalnit cu veteranii razboiului abisinian. Dupa cel de-al doilea razboi mondial fantana a fost demontata in 1959, in timpul constructiei primei linii de metrou, si inchisa intr-un depozit vreme de 40 de ani. In 1999, Municipalitatea a decis sa reconstruiasca fantana dupa planurile celei anterioare.

Fantana este recirculanta de aproximativ 1200 mp, cu un sistem circular format din rezervoare la diferite inaltimi pentru a forma jocuri si cascade pe langa jeturile de coloana. Marginea tubului este din piatra Vicenza, cu o rezistenta remarcabila la agentii atmosferici: partea de jos a bazinului este din lemn masiv netezit cu cuart.

Fantana este apreciata atat de milanezi cat si de turisti deoarece Milano a fost intotdeauna un oras cu putine fantani arteziene. Din partea mea NOTA 10!

Daca pleci de la Fontana Torta degli Sposi pe Via Luca Beltrami, in fata ochilor se deschide un squar cu o statuie ecvestra la mijloc. In apropiere se afla si o statie de metrou. Este vorba despre LARGO CAIROLI, o piata extrem de faimoasa in Milano, in mijlocul ei fiind monumentul inchinat eroului national Giuseppe Garibaldi. Piata este la trafic maxim, un hub de transport pentru metrou, autobuze si tramvaie.

Din zona Largo Cairoli se desprind mai multe strazi care converg catre principalele puncte de atractie ale orasului. Toate se conecteaza catre Piazza del Duomo. Grupul meu a fost condus pe Via Cusani, Via dell”Orso si Via Giuseppe Verdi pana la Piazza della Scala.

Cine nu a auzit de Scala ? O piata cu acelasi nume si un Teatru celebru in lume, de neegalat. Ma bucur enorm ca am avut privilegiul sa le vad pe viu.

PIAZZA DELLA SCALA este in categoria pietonala, interzis cu role, trotinete sau skateboard, conectata la Piazza del Duomo de pasajul Galleria Vittorio Emanuele al II-lea. Un patrat marginit de Museo Teatro alla Scala pe latura nord-vestica, Palazzo Marino (Municipalitatea) la sud-est, si Palazzo della Banca Commerciale Italiana pe latura nord-estica. Partea de sud-vest asigura accesul la Galeriile Vittorio Emanuele al II-lea precum si la Palazzo Beltrami. Cea mai mare parte a arhitecturii pietei se datoreaza arhitectului Luca Beltrami (1854 - 1933), care a proiectat palatul cei poarta numele (1866), fatada la Palazzo Marino (1888 - 1892) si Palazzo della Banca Commerciale Italiana (1923 - 1927). Centrul patratului este marcat de monumentul lui Leonardo da Vinci, opera sculptorului Pietro Magni.

A doua mare atractie milaneza, lacasul lui Verdi si Toscagnini, a marilor balerini Noureev si Plisetskaya, a celebrelor soprane Renata Tebaldi si Maria Callas, celebrul teatru liric care i-a consacrat pe cei mai mari compozitori si solisti, nu impresioneaza la prima vedere din exterior. Dupa parerea mea umila aduce mai mult a sediu de banca. Dar, conteaza ce este inauntru!

Dupa cum v-ati dat seama, am facut o scurta introducere la celebra Opera sau TEATRO ALLA SCALA. Casa de Opera a fost construita in doi ani, 1776 - 1778, de arhitectul Giuseppe Piermarini, la ordinul imparatesei Maria Tereza, dupa distrugerea intr-un incendiu a vechiului teatru ducal. Inaugurarea a avut loc la 3 august 1778, in prezenta arhiducelui Ferdinand de Austria, cu opera „Europa riconosciuta” de Antonio Salieri si baletul „Apollo placato” de Giuseppe Canzani. Locul ales pentru edificiu este acela al bisericii Santa Maria della Scala, care a fost inaltata in secolul al XIV-lea la initiativa Beatricei Regina della Scala, o nobila locala, care a fost demolata, lasand totusi numele nobilei pentru teatru si in patrimoniul artistic biserica invecinata din San Fedele. In fata Teatrului, Municipalitatea a asezat statuia lui Giulio Ricordi (1840 - 1912), redactor si muzician care s-a alaturat firmei de familie, editura „Casa Ricordi”, in 1863. La moartea tatalui sau, Giovanni, in 1888, a devenit seful companiei. Ricordi a fost editorul ultimelor opere ale lui Verdi, „Otelo” (1887) si „Falstaff” (1893), dar a avut si bunul sens sa promoveze compozitori mai tineri, printre care: Amilcare Ponchielli, Alfredo Catalani, Carlos Gomes, Umberto Giordani si, mai ales, Giacomo Puccini.

Pentru vizita la Muzeu am platit 5 euro, in pret fiind inclus si accesul la lojele de la etajul I. Sala are o capacitate de 2000 de locuri. Muzeul a fost deschis la 8 martie 1913 si s-a bazat pe o mare colectie privata achizitionata la licitatie cu doi ani mai devreme, cu fonduri stranse atat din surse guvernamentale, cat si din surse private. Colectia include costume, scenografii, partituri cu autograf si instrumente muzicale de interes istoric, precum busturi si tablouri cu muzicieni si solisti, inclusiv figuri pretioase din ceramica care infatiseaza personaje din comedia dell arte. De-a lungul anilor, Muzeul a pastrat urmele prezentei artistilor nemuritori, a unor mari compozitori, solisti de neuitat si dansatori. Pentru toti, La Scala a fost o casa. Pe mine, unul, m-a impresionat vizita, insa nu am reusit sa fac fotografii mai clare din cauza iluminatului din interior si lipsa luminii de afara. Dar este normal! Exponatele trebuie protejate!

Mergem mai departe cu turul nostru si intram la GALERIILE VITTORIO EMANUELE AL II-LEA. Poate cel mai vechi mall activ din Italia si un reper major al orasului. Proiectate in 1861, de catre arhitectul Giuseppe Mengoni, si construite intre anii 1865 - 1877. Structura este formata din doua arcade boltite din sticla care se intersecteaza intr-un octogon care acopera strada care face legatura intre Piazza del Duomo si Piazza della Scala. Strada este acoperita de un acoperis de sticla si fonta, un design popular pentru arcadele din secolul al XIX-lea. Spatiul octogonal este acoperit cu o cupola de sticla. Pe terenul octogonului central exista patru mozaicuri care prezinta stima celor trei capitale ale Regatului Italiei (Torino, Florenta si Roma), plus cel al Milanului.

Galeria si acoperisul au fost recunoscute drept o referinta importanta asupra arhitecturii din fier si sticla din secolul al XIX-lea. Acoperisul este format din patru bolti (aproximativ 14,5 m latime si 8,5 m inaltime) care sunt incununate cu o cupola imensa de 37,5 m ca diametru intern si 17,10 m inaltime). Galeria masoara in partea de nord-sud 196 m lungime, iar in partea est-vest 105,5 m; are latimea de 14,50 m, inaltimea de 21 m, cu o maxima de 47 m la cupola centrala.

Galeria este adesea denumita „il salotto di Milano” („sala de desene a Milanului”), datorita numeroaselor magazine si importantei sale, ca loc de intalnire si de luat masa. Incepand din 2013, arcada contine in principal retaileri de lux care vand haute couture, bijuterii, carti si picturi, precum si restaurante, cafenele, baruri si un hotel, „Town House Galleria” (inaugurat la 7 martie 2007, inchis din 2018 dupa cate am inteles mai tarziu).

Iesind din axa nord-sud a Galeriilor Vittorio Emanuele al II-lea, turistul patrunde intr-un spatiu imens si superaglomerat. Am avut impresia ca ies dintr-un tunel la lumina.

PIAZZA DEL DUOMO. „Piata Catedralei” denumita si dominata de Catedrala (Dom), care marcheaza centrul orasului, atat in sens geografic, cat si datorita importantei sale din punct de vedere artistic, cultural si social. De forma dreptunghiulara, cu o suprafata totala de 183.000 mp, piata include unele dintre cele mai importante cladiri din oras, precum si unele dintre cele mai prestigioase activitati comerciale si este de departe cea mai importanta atractie turistica din Milano.

In timp ce piata a fost creata initial in secolul al XIV-leasi se dezvolta treptat de atunci, planul sau general, in forma sa actuala, se datoreaza in mare parte arhitectului Giuseppe Mengoni (1829 - 1877) si dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Cladirile monumentale care marcheaza laturile sale, cu exceptia principala a Domului in sine si Palazzo Reale, au fost introduse prin designul lui Mengoni; cea mai notabila din adaugarea lui Mengoni la piata este arcada de la Galleria Vittorio Emanuele al II-lea.

Originile pietei incep cu viziunea lui Azzone Visconti, fondatorul statului Milan, care, in 1330, a ordonat demolarea tavernelor din jurul celor doua biserici centrale din acea vreme, Santa Maria Maggiore si Santa Tecla, pentru a crea „Piazza dell”Arengo”, in fapt o prima intrupare a ceea ce este azi Piazza del Duomo. Nici una dintre cladirile originale n-au supravietuit timpurilor. Urmasul lui Azzone, Gian Galeazzo Visconti, a largit si mai mult piata prin demolarea casei episcopului, in 1385, si a baptisteriului San Giovanni alle Fonti, in 1387. In deceniile urmatoare, piata nu s-a dezvoltat, dar una dintre biserici, Santa Maria Maggiore, a fost demolata deoarece lucrarile pentru constructia Domului au inceput. In 1458, Papa Pius al II-lea i-a acordat lui Francesco Sforza si companiei „Veneranda Fabbrica del Duomo” autorizatia de a demola biserica Santa Tecla pentru a crea un patrat mai mare care sa se potriveasca cu imensitatea Domului.

In secolul al XVII-lea, arhitectul Giuseppe Piermarini a redimensionat cu grija fostul „arengario” in Palazzo Reale: un efect secundar a fost acela de a crea o alta plasa mai mica, adiacenta Piazza del Duomo, si astfel extinderea efectiva a spatiului deschis. Doua veacuri mai tarziu, arhitectul Giulio Beccaria este angajat de Ferdinand I al Austriei pentru a reproiecta din nou piata. Cea mai importanta contributie la amenajarea zonei a fost constructia palatului care, ulterior, va servi sediu al „Veneranda Fabbrica del Duomo”, situat in partea de sud-est a Catedralei.

Dupa cel de-al doilea razboi italian de independenta, in 1860, guvernul orasului decide sa reproiecteze radical piata si de a crea o noua cale importanta pentru a sarbatori pe regele Vittorio Emanuele al II-lea. Pentru aceasta este ales arhitectul Giuseppe Mengoni, iar lucrarile incep in 1865. Pana in 1873, pa baza planurilor lui Mengoni, piata a fost largita si a dobandit majoritatea reperelor sale moderne, inclusiv arcada de la Galleria Vittorio Emanuele al II-lea (construita intre 1864 - 1867) si cele doua „Palazzi di Portici” („Palatele Portico”) care marcheaza limitele sale sudice si nordice. Lucrarile lui Mengoni au intampinat mari dificultati, mai ales financiare, iar arhitectul a decis in 1875 sa finanteze singur constructia a doua arcade de triumf. In 1877, Mengoni moare in Piazza del Duomo, cazand de pe o schela in timp ce supraveghea lucrarile. Numai una dintre arcade, cea de la intrarea in Galleria, a fost finalizata; constructia celui de-al doilea arc a fost abandonata. In 1896, in centrul pietei a fost dezvelita statuia ecvestra a regelui Vittorio Emanuele al II-lea, opera a sculptorului Ercole Rosa. Aceasta a insemnat finalizarea restructurarii initiata de autoritatile orasului in 1860.

Ultima schimbare majora a pietei a avut loc in perioada fascista, cand „Arengio” a fost construit in locul unde Mengoni vroia sa creeze al doilea arc de triumf opus peste patrat, cu fata spre Galleria. „Arengario” a avut ca principal scop sa-i lase pe „podesti” („primari”) locali - sau insusi Mussolini - sa tina discursuri populatiei. In prezent gazduieste un muzeu de arta din secolul XX.

Piazza del Duomo este incadrata de urmatoarele monumente: Domul, Galleria Vittorio Emanuele al II-lea, Palazzo Reale, Palazzo dell”Arengario, Palazzo Carminati, Palazzo dei Portici Settentrionali, Palazzo dei Portici Meridionali si Monumentul regelui Vittorio Emanuele al II-lea.

Pentru acces in interiorul Domului am platit 2 euro. Aceasta a insemnat o scurta vizita de aproximativ o jumatate de ora fara acces pe terasa.

DUOMO DI MILANO. Catedrala dedicata Nasterii Sfintei Maria („Santa Maria Nascenti”) este sediul Arhiepiscopiei Milanului. Constructia a durat aproape sase secole pentru a fi finalizata. Cu o suprafata de 12.000 mp, Catedrala, una dintre imaginile emblematice ale Italiei, are o capacitate de peste 40.000 de locuri, 158 m lungime, 93 m latime si 48 m inaltime. Constructia sa, inceputa in anul 1386 de catre familia Visconti, a durat cateva secole; a fost incheiata in 1892 din cauza unor intarzieri. Ea domina astazi piata centrala din oras, fiind simbolul puterii economice pe care metropola, poarta de intrare a comertului ce traversa Alpii, l-a reprezentat timp de veacuri.

Exteriorul din marmura de Condoglia este o incoronare a goticului flamboaiant, abundent in turnulete (135 la numar), dintre care cea mai inalt atinge 109 m, pinacle si cele 1800 de statui, 200 de basoleriefuri si 96 de gargui, sunt foarte atent executate, la fel si marile ferestre cu vitralii.

Interiorul nu este mai putin frapant. Cele cinci nave gigantice, impartite la 40 de coloane artistic sculptate, sunt reflectate in deschiderile ierarhice ale fatadei si incadrate cu vitralii executate cu mare maiestrie. Chiar si transeptele au culoare. Coloanele naosului au 24,5 m inaltime, iar absida, partea cea mai veche a Catedralei, include trei ferestre cu vitralii in forma de roza, realizate de Filippino de Modena, intr-un stil ce dezvaluie complexitatea sculpturii din secolul al XIV-lea. Ferestrele absidale sunt de 20,7 m pe 8,5 m unele din cele mai mari din lume.

„Catedrala a furat cate ceva din toate stilurile lumii; si fiecare stil a fost prost redat”, a afirmat criticul de arta John Ruskin. Chiar incompleta, hulita si apreciata, Catedrala milaneza a fascinat, si fascineaza intotdeauna omenirea.

Cu aceste impresii am parasit Catedrala si Piazza del Duomo pentru a reveni la autocar. Am urmat un traseu diferit, evitand Galleria, prin Piazza dei Mercanti, Via Santa Margherita, Via Bassano Porrone, Via Dante, Largo Cairoli, Via Luca Beltrami si Piazza Castello. Cateva minute pana la parcare, ultimile fotografi si... gata! Imbarcarea si la drum, mai departe, catre urmatoarea destinatie: Verona.

Sa trag o concluzie dupa cele vazute chiar daca pentru putin timp: „Roma m-a cucerit! Florenta m-a impresionat profund! Milano mi-a facut rechemare!”

Oricand voi reveni cu drag aici!

---

VIZUALIZĂRI: 1131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI