Descoperă Maramureșul – satul Ferești. Obiceiuri populare, tradiții și locuri

TIPĂREȘTE

Românul crede că toate câte trebue să i se întâmple în cursul vieței, îi sunt scrise de mai înainte, și orice ar face, soarta nu i se poate schimba. Și iarăși mai crede, că până ce nu vine vremea să se întâmple un lucru, nu se întâmplă. - scria folcloristul Artur Gorovei la 1910.

Vacanța petrecută în Maramureș, pe valea râului Cosău – o zonă cu tradiții bine păstrate și cu arhitectură populară originală, ne-a prilejuit observarea unor obiceiuri populare în zona satului Ferești, chiar la pensiunea Perla Cosăului, unde eram cazați (vezi impresii). Nu știu câți dintre Dvs. ați „prins” cazați fiind la o pensiune desfășurarea a două evenimente, diametral opuse, ce marchează praguri de trecere în această viață: nunta și trecerea „dincolo” (elegant spus). De cele mai multe ori atunci când aflăm (dacă aflăm) că la unitatea de cazare respectivă se desfășoară un eveniment ce presupune prezența unor zeci, uneori sute de persoane și implicit a zgomotului aferent – renunțăm la rezervare ori o amânăm. Noi nu am renunțat, rezervarea fiind făcută cu vreo două luni înainte și avansul plătit, astfel că am beneficiat de experiențe neașteptate.

Încă de la contactul cu primele sate prin care am trecut după ce am traversat Pasul Gutâi am intrat în legătură cu frumoasele obiceiuri și tradiții maramureșene. De mai multe ori am văzut trecând pe șosea flăcăi îmbrăcați în straie populare (cu nelipsitul clop pe cap) călare pe cai zdraveni împodobiți cu scoarțe, beteală, flori – o explozie de culori. Acești călăreți, tocmiți cu mult timp înainte, deschid alaiul mirelui ce vine să ia mireasa.

Satul Ferești, situat pe apele Marei și Cosăului, a reușit să păstreze vii obiceiurile populare maramureșene, să conserve gospodării tradiționale și atmosfera rurală autentică a satului românesc. Deși au apărut elemente noi de modernitate, atât în domeniul construcțiilor locuințelor, cât și a comportamentului uman, localitatea Ferești și satele ce mărginesc Valea Cosăului tezaurizează elemente importante ale culturii populare. În cele câteva zile petrecute pe plaiurile maramureșene am reușit să observăm imagini de ansamblu dar și detalii interesante ce definesc tradițiile populare din zonă. O zi însorită de vară ne-a îndemnat să ne plimbăm puțin prin satul maramureșean – am început cu pecetea fiecărei localități: biserica. Ca în majoritatea comunităților din Maramureș, biserica veche din lemn este „cocoțată” pe o înălțime unde se ajunge urcând o serie de trepte și pășind pe sub o poartă de lemn de mici dimensiuni. Biserica Sf. Nicolae, monument ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1798), ocrotește comunitatea locală și îi călăuzește pe oameni din punct de vedere religios; tot aici, pe înălțimi, este amplasat și cimitirul satului – sufletele strămoșilor veghează asupra urmașilor. Acoperișul de șindrilă, sculpturile în lemn ale intrării și turla înaltă de lemn sunt indicii ce te plasează în zona Maramureșului. În fața pridvorului se aflau sprijinite acele steaguri bisericești (prapuri) , obiecte de cult utilizate în cadrul unor procesiuni religioase, confecționate din material textil și brodate/imprimate cu scene/portrete sfinte. Urmau a fi utilizate în cadrul procesiunii funerare ce avea loc în sat.

În Ferești am avut ocazia de a privi o vâltoare în plină acțiune. Această instalație arhaică, confecționată din lemn, utilizează forța apei pentru a spăla obiecte de îmbrăcăminte și alte materiale textile de mari dimensiuni. Vârtejul provocat de apa ce intră cu putere în forma tronconică conduce către rotirea textilelor și frecarea lor de forma de lemn. Zgomotul asurzitor al apei și petele de culoare ale materialelor aflate la spălat, pierdute în spuma apei, te amețesc după o perioadă scurtă de privit.

Plimbarea prin sat ne-a permis să vedem vechi batoze de treierat, adevărate piese de muzeu înșirate prin livezi, fântâni din lemn cu cumpănă, diverse modele de gard tradițional (împletit din nuiele, cu acoperiș de șindrilă etc.), masive porți de lemn – mai vechi ori mai noi, vechi case acoperite cu solzi de șindrilă, anexe gospodărești din lemn, fânare acoperite, țesături tradiționale scoase la aerisit. Undeva pe drumul comunal (186B) dintre localitățile Ferești-Călinești-Sârbi-Budești, pe malul râului Cosău, am oprit în fața unei gospodării să vedem un fel de minimuzeu în aer liber: o moară de apă, o batoză construită la Budapesta, o vâltoare, un car de lemn, o presă de ulei ori struguri, alte piese de lemn.

Nunta ce am „prins-o” la pensiune nu ne-a deranjat pre mult, deși muzica și gălăgia a răsunat în aer până dimineață. A fost un prilej de a observa un eveniment tradițional neregizat. Încă din timpul zilei, la o vatră improvizată afară, lângă bucătărie, au fiert mâncăruri în oale imense. Pe înserat au apărut nuntașii în frunte cu perechea de miri urmați de un grup de flăcăi îmbrăcați în costume populare – unul din ei poartă un „brad” împodobit, multicolor. Alaiul este întâmpinat în pragul ușii de o fată în costum tradițional ce oferă un spectacol drăguț prin intermediul unei „strigături”, orație de nuntă, și a „binecuvântării” repetate cu boabe de orez aruncate asupra mirilor și alaiului. Copii, tineri și vârstnici îmbrăcați în costume populare specifice zonei înfrumusețau prin prezență și paleta de culori această nuntă. S-a pornit și jocul, o formație locală dând startul pentru început a muzicii populare maramureșene. Timp de circa o oră am privit la „spectacolul vieții” oferit de nunta tinerilor însurăței. Dimineață i-am observat pe miri pe pajiștea din apropiere, îmbrăcați în costume populare, participând la o ședință foto matinală. Ce prăjituri minunate am mâncat noi a doua zi după nunta… o minunăție de gusturi.

Partea mai tristă, a avut loc a doua zi după nunta găzduită de pensiune și arvunită cu mult timp înainte… se stinsese tatăl proprietăresei pensiunii. Un om important în comunitate, câteva sute de persoane au participat la ceremonia religioasă. O mulțime de oameni în vârstă, unii îmbrăcați în costume populare sobre în care predominau albul și negrul. Un picuț deosebit mi s-a părut ceremonialul desfășurat la casa celui „ce a plecat”: un anumit număr de bărbați care duceau în mâini lumânări mari de ceară albă. Preoții au stat în timpul ceremonialului la un fel de masă de consiliu. Din nou în spatele pensiunii, la bucătărie, vase mari cu mâncare au fiert la foc mic; nu a lipsit masa oferită drept pomană la sfârșitul procesiunii religioase. Știu… e o parte mai tristă, dar eu am privit-o din perspectiva obiceiurilor și tradițiilor populare.

Maramureșul trebuie descoperit la pas, nu doar alergând cu autoturismul de la un obiectiv turistic, istoric sau religios la altul. Oamenii întâlniți pe ulițe și în curți sunt drăguți, vorbăreți, respectuoși – e o reală plăcere o repriză de vorbă cu un localnic. Am fost poftiți în case, îndrumați, ni s-au oferit explicații etc. Pe ulițe ascunse veți descoperi gospodării vechi, pe delușoare împădurite veți observa turlele semețe ale bisericilor de lemn, pe cărări ascunse lângă cursuri de apă veți găsi vâltori – o întreagă civilizație, o civilizație a lemnului. O zi de duminică ori o sărbătoare religioasă importantă ne pot aduce în fața ochilor imagini inedite, o zi de târg (cum am prins la Borșa) de asemenea.

Câteva zile nu vor fi de ajuns niciodată pentru a „simți și privi” Maramureșul!

---

VIZUALIZĂRI: 2519 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI